Mentorat pentru Evaluarea Națională

“Iar n-am fost atent la calcule…”,
“Mai mult de 8 nu am cum să iau…”,

“Eu nu sunt bun la exercițiul acesta…”,
“Eeh, după examen o să văd la ce liceu aș putea să merg…”

Sună cunoscut? Eu aud des astfel de lucruri de la copiii cu care încep să lucrez la matematică, însă știu că ei își doresc să se descurce cât mai bine și își dau silința să fie cât mai atenți și concentrați. Cu toate astea, apar unele blocaje care nu țin de a mai repeta materia sau a lucra mai mult, ci de alte aspecte ale unui examen, la fel de importante, dar mai puțin prioritizate – gestionarea emoțiilor și adoptarea unui mindset de creștere.

Cui se adresează

Se adresează elevilor care au nevoie de sprijin în gestionarea emoțiilor:
– care au acea senzație de “nu mai știu nimic” înaintea unui test
– care au muncit și s-au pregătit, dar în timpul testelor simt că nu pot accesa lucrurile învățate
– care se blochează în timpul testelor și nu mai știu cum să continue un exercițiu, dar după test își dau seama că ar fi știut să rezolve
– care fac greșeli de neatenție
– care se stresează (prea) mult înaintea unui test
– care se simt uneori copleșiți de emoții
– care vor să învețe cum să se relaxeze înaintea unui evaluări (și nu numai)

Se adresează elevilor care au nevoie de îndrumare în schimbarea atitudinii și a mindsetului:
– care se simt “blocați” la o anumită notă pentru examen
– care simt că pot lua o notă mai mare decât ce au obținut până acum în simulări
– care se concentrează prea mult pe ce nu fac bine, ce nu le iese, ce au greșit și pierd din vedere progresul
– care cred că la anumite exerciții/noțiuni ei pur și simplu nu se pricep
– care și-au pierdut din motivație și energie
– care vor sprijin pentru a găsi o strategie în abordarea exercițiilor de la subiectul de matematică

Descrierea programului

De mulți ani mă preocupă și dimensiunea emoțională a învățării, iar asta m-a condus la a investi în dezvoltarea mea și în această direcție, pentru a putea oferi un proces de învățare complet și complex elevilor cu care lucrez.

Pentru a crea atelierul “Mentorat pentru examen” am combinat experiența din pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională la matematică cu noțiuni și tehnici din trei domenii cheie: neuroștiință, mindfulness și coaching.

Am structurat atelierul în două părți esențiale:
Gestionarea emoțiilor. Am inclus aici aspecte care țin de biologia noastră, de cum suntem construiți și de cum funcționăm și exerciții de mindfulness pentru relaxare.
Mindset de creștere. Am inclus aici exerciții de grup, plecând de la probleme de evaluare, ce au la bază instrumente din coaching pentru introspecție, pentru a identifica convingeri și încurajarea unui mindset de creștere.

Atelierul se desfășoară online, pe platforma Zoom, și durează 3h 30min. Acesta conține părți teoretice, părți practici, dar și pauze pentru a gestiona eficient energia pe tot parcursul evenimentului.

Ce primești la achiziționarea serviciul
Chestionar mindset

chestionar mindset elev
(pe mail, cu câteva zile înainte de sesiune)

Sesiunea de atelier

sesiune de 3h30min
(live, online pe zoom)

Material digital

caiet cu rezumatul sesiunii
(pe mail, după sesiune)

Calendar
AtelierDataInterval orarGrupa
Mentorat pentru Evaluarea Națională8 iunie09:00-12:308 elevi
Mentorat pentru Evaluarea Națională16 iunie09:00-12:308 elevi
Care sunt beneficiile?

Beneficiile elevului
– Va primi informații despre ce sunt emoțiile, cum apar ele și care este rolul acestora
– Va primi informații despre cum funcționează sistemul nervos și de ce apare senzația de “nu mai știu nimic”
– Va participa la exerciții practice și interactive legate de înțelegerea propriilor emoții și înțelegerea funcționării sistemul nervos
– Va fi ghidat către strategii și instrumente care să-l ajute în gestionarea emoțiilor
– Va primi informații despre mindset și diferența dintre un mindset fix și unul de creștere
– Va participa la activități de grup ce implică discutarea de probleme de evaluare la matematică pentru a identifica convingerile sau atitudini care îl limitează
– Va primi sugestii și strategii pentru abordarea subiectului de matematică de la evaluare
Va avea parte de un mediu plăcut și sigur în care să se simtă în largul lui și să poată pune întrebări

Investiția ta

Reducere 10%Ofertă valabilă până pe 1 iunie

Formular de înscriere

Important: Te rog să te consulți cu copilul tău în legătură cu participarea sa la atelier, înainte de a transmite formularul. Pentru a beneficia cât mai mult de atelier, este important să-și dorească să fie prezent sau cel puțin să înțeleagă cum anume îl va ajuta această experiență.

În urma completării formularului, vei primi pe mail factura aferentă serviciului. Locul se consideră rezervat după efectuarea plății. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.